Stii, e frumos sa vezi ca desi au trecut anii, inca e prietena ta, ca o sa fie mereu acolo, chiar daca la distanta, cu un sfat sau o parere ... Ca totusi, intre voi lucrurile au ramas neschimbate. Si probabil ca asa vor ramane.
Dar, cu trecerea anilor poti la fel de bine sa iti dai seama ca te-au uitat, sau ca (ceea ce e si mai trist) nu ai insemnat niciodata prea mult pentru ei. Ca nu ai fost cineva pe care si l-au dorit. Ca erai un intrus, dar intr-un fel incepusesi sa te obisnuiesti cu statutul tau. Te uiti la pozele lor, nu mai apari in ele, iti prezinta o lume, din care nu mai faci parte, sau poate nu ai facut niciodata parte. Din pacate, nici nu ti se simte lipsa.
Si atunci, te gandesti ca ai facut alegerea corecta, ca mai bine stai langa oamenii pentru care insemni ceva, care tin la tine, si la care tii, intr-o lume care te vrea, dar pe care poate nu o vrei la fel de mult ca cea care nu te vrea. Insa aici esti "de-a casei", nu esti un strain. Si asta e bine. Strain nu suna frumos. Si sa fii considerat un strain, e cu atat mai nasol.
Ciudat e ca avem impresia ca ne-ar fi si mai bine acolo unde nu ne mai putem intaorce, acolo unde nu suntem primiti cu bratele deschise. Poate pentru ca tanjim intotdeauna la ceva ce nu putem avea asa usor, pentru care trebuie sa luptam, caci daca primim prea multe, ne plictisim si o sa ne luam jucariile, sa plecam.
No comments:
Post a Comment