De ce ne iubiti.

Pentru ca avem fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor. Pentru ca zambim tuturor copiilor mici care trec pe langa noi. Pentru ca mergem pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspundem privirilor voastre cand ne fixati ca niste maniaci. Pentru ca trecem cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei noastre delicate. Pentru ca in pat suntem indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa va aratam ca va iubim. Pentru ca facem toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa cerem recunostinta. Pentru ca avem obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca ne tragem din fetite. Pentru ca avem un fel de-a gandi care va scoate din minti. Pentru ca suntem extraordinare cititoare si pentru noi se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca luam viata in serios, pentru ca parem sa credem cu adevarat in realitate. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca suntem femei, pentru ca nu suntem barbati, nici altceva. Pentru ca din noi ati iesit, si in noi va intoarceti, si mintea voastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul nostru.

(textul original in "De ce iubim femeile", Mircea Cartarescu)

"E limpede ca si adultii au nevoie de povesti. Numai ca zanele lor si-au scurtat rochiile, si-au taiat parul care le ajungea candva la calcaie si au invatat sa fie femei, ceea ce e mult mai complicat si mai periculos decat meseria de zana."

Geniala carte. Chiar merita citita.

inca mai cred ...

Inca mai cred ca nimic rau nu mi se poate intampla, ca viata e o chestie fericita. Ca poti trai cu zambetul pe buze. Inca ma atasez la fel de repede de oameni, poate chiar mai repede decat inainte, la primul gest afectiv pe care il primesc. Inca mai cred ca oamenii sunt buni, ca nu sunt falsi, egoisti si vicleni (desi mi s-a demonstrat ca multi nu sunt asa, incerc sa cred ca au fost doar niste exceptii, si ca nu toti sunt la fel) Inca mai am visele mele si cred ca se vor implini candva, nu conteaza cand.

Si ca intr-un fel sau altul, imi pare bine ca am crescut si ca am ajuns acolo unde am ajuns. Nu e chiar cum credeam eu ca o sa fie, dar inca mai sper si cred.

"You may say I'm a dreamer, but I'm not the only one."

timp (din nou)

Maine e vineri, si mie nu imi trece prin cap decat faptu' ca saptamana asta a trecut extrem de repede. Deci nu imi ramane decat sa ma gandesc la zambetul meu tamp pe care o sa-l am cand o sa ies maine la 7 seara, si am sa strig "e vineeri !" Dar pana maine mai e si deocamdata ma asteapta o tema la engleza, laptop'u deschis - dupa sistemu' "teme pe mess", pe care eu il ador - si niste ciocolata pe birou.
O alta saptamana s-a dus, alta alergatura catre "ceva" (inca n-am descoperit acel "ceva" si probabil ca nu-l voi descoperi curand) si aceeasi senzatie ca "vreau sa fac prea multe in prea putin timp". Si totusi saptamana asta a adus ceva bun : Hasdeul nu mai pare atat de groaznic ca acum o saptamana. De fapt, chiar e bine sa fii bobo(a)c(a) !

ora de info.

Andreea (maimutaa:-"), Playmonkey

Eu, cu parul roz :)), creat normaal, de "eu". :))

Imi pare rau ca nu pot sa pun, opera facuta tot de "eu" si ana, in ora de info. Poate astia care au avut info dupa noi si au si maine, si joi inaintea noastra, nu o sterg - sau nu au sters-o. :)) ( eu si ana cred ca se numeste. oricum, e ceva cu marea si asa mai departe. deci NU stergeti. :)) )

Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult la Hasdeu.

Duminica

Cat urasc duminica, seara. Maine e luni, si eu am aceeasi senzatie ca weekend'u asta am facut "nimic". Si ca vreau sa fac prea multe in prea putin timp. Nici nu m-am plictisit weekend'u asta. Nu mi-am permis luxu' asta (cred ca am uitat cum e si imi pare rau, pentru prima data). Am reusit sa incep toate temele posibile si sa nu termin niciuna. Si toate m-au enervat. In special aia de la minunata materie "Logica si Argumentare". (de o saptamana fac materia asta si am ajuns sa o semi-detest, deci e un inceput bun). O groaza de exercitii, de premise, concluzii ... bla, bla, bla. O sa incerc sa raspund cat mai putin la intrebarile lu' Horia Patrascu, si nici nu o sa-i argumentez nimic - vrea lamuriri pentru orice, si la ultima ora cine mai are chef sa i le dea? (a se intelege ca pe 9G ii uneste aceeasi "neplacere" pentru orele de logica, pe langa "ura" pentru matematica si fizica), altfel o sa am sezatia ca nu stiu niciun cuvant. Desi ar fi ceva ce as putea sa-i argumentez foarte bine : ca weekend'ul ar trebui sa fie de 3 zile (sau sa traim o luna, macar, de weekend'uri) pentru ca eu personal am simtit ca weekend'u asta a trecut prea repede.

obsesii

Aveam o groaza de idei acum cateva minute, pe care ca de obicei, atunci cand trebuie sa le "astern pe o foaie de hartie", pur si simplu parca nu mai sunt aceleasi. Asa ca o sa scriu exact asa cum imi vin ideile in cap, pentru ca altfel cred ca nu mai scriu in viata mea.
Aveam de gand sa scriu despre filme, dar cred ca am sa scriu despre altceva. Despre mine si despre mania mea de a vrea sa stiu totu' (nu sunt convinsa ca asta e cea mai fericita exprimare, dar nu-mi vine alta mai buna). Am o groaza de scenarii in cap, pe care obsesia mea (alta) de a fi perfectionista si de a ma critica mai aspru decat oricine altcineva, ma face sa vreau sa le duc la capat. (nujtu de ce vreau sa stiu totu' despre viata mea si sa o planific pana in cel mai mic moment.) Daca nu sunt convinsa ca asa trebuie sa fie, inseamna ca nu e bine sau ca nu am facut alegerea corecta. Asta duce la o serie de intrebari stresante pe care mi le pun de fiecare data, de parca as vrea sa ma conving ca ceea ce fac e bine sau rau, depinde. Si e groaznic momentu' .
Inca nu sunt convinsa ca imi place post'u asta pe deplin cat sa il public, sau daca intelege cineva ceva, dar de data asta fac o exceptie si il public asa cum e. Si daca nu intelegeti, cereti lamuriri. :D Si asta ma duce cu gandu' la o singura chestie - ce bine e sa fii baiat(barbat) !

timp ...

Doamne ! De ce nu pot sa ma intorc inapoi ? Ce n-as da sa mai fiu o data miiiica. Nu faceam decat sa dorm, sa mananc, sa dorm, sa mananc si tot asa vreo 2 ani. Niciun stres. Si acum am senzatia ca poti face ataat de multe in doi ani. Desi nici acum nu faci mare lucru. Alergam prin timp, ca sa fim mai mari, mai mari, mai mari, pana cand ? Si ce obtinem ? Nimic. Nu mai valoram nimic. Nu suntem multumiti de ce avem. Vrem mai mult si mai mult. Si alergam prin viata, ca sa ce ? Ca sa nimic. Nu obtinem nimic. Alergam prin viata, ca sa "trecem" prin ea. Si cu traitul cum ramane ?
Si as vrea sa mai fiu un copil la 5 / 6 ani si sa gandesc la fel. Sa fie foarte usor sa zambesc sau sa fiu fericita (ce cuvant mare !). Suntem atat de simpli, de ... "copii" cand suntem mici. Avem senzatia ca un an inseamna ataat de mult, si ca ai timp sa faci o groaza de chestii. Si ca "a fi mare" e ataat de departe. Avem o multime de planuri, de vise, suntem atat de convinsi ca le vom indeplini pe toate.
Nu vreau sa simt ca timpul trece pe langa mine, si sa ma trezesc la 30 de ani (in cel mai fericit caz) realizand ca nu am facut nimic. O sa-mi traiesc viata si fiecare minut din ea la maxim. (e o expresie atat de des si de prost folosita ca pare un cliseu.) Cred ca intr-un fel sau altul, inca mai am ceva din mintea mea de copil. (macar putiin)
Si tot ma uit la pozele mele ... de-acum 15, 10, 5 (...) ani. De ce pana mea trece atat de repede timpul ?

...

Cred ca stau de vreo 10 minute si ma benoclez in fata ecranului. Am sters tot de vreo 10 ori minim, ce incepusem. N-am habar. N-am inspiratie. Banuiesc, ca la ora asta creierul meu nu mai functioneaza la maxim (adica nu prea mai functioneaza deloc, cu alte cuvinte). Saptamana asta la Hasdeu, l-a terminat total. (nu ca ar fi functionat la maxim.)

Sincer, mi-e dor de profii mei - aici, astia par niste vanatori de elevi abia intorsi din vacanta. Si e greu, si sunt multe de facut, si toata saptamana am avut senzatia ca nu am timp de nimic. Toti se uita ciudat la tine, de parca ai fi un intrus. Si pauzele sunt ataat de scurte, abia de i-am vazut pe ceilalti, si vorbit, mai mult nu prea. Oricum, maine ne vedem si o sa vorbim destul.

Ma gandesc la vara, la urmatoarele zece luni de "NEvara" , si parca mi-e dor de zilele cand leneveam aiurea in fata calculatorului, la 35 º - zile care atunci mi se pareau pierdute si plictisitoare, da' parca prefer sa ma plictisesc - si la faptul ca mi-ar placea sa ma trezesc maine si sa fie tot 35 º si sa merg in pantaloni scurti (macar in amintirea vremurilor bune).