Doamne ! De ce nu pot sa ma intorc inapoi ? Ce n-as da sa mai fiu o data miiiica. Nu faceam decat sa dorm, sa mananc, sa dorm, sa mananc si tot asa vreo 2 ani. Niciun stres. Si acum am senzatia ca poti face ataat de multe in doi ani. Desi nici acum nu faci mare lucru. Alergam prin timp, ca sa fim mai mari, mai mari, mai mari, pana cand ? Si ce obtinem ? Nimic. Nu mai valoram nimic. Nu suntem multumiti de ce avem. Vrem mai mult si mai mult. Si alergam prin viata, ca sa ce ? Ca sa nimic. Nu obtinem nimic. Alergam prin viata, ca sa "trecem" prin ea. Si cu traitul cum ramane ?
Si as vrea sa mai fiu un copil la 5 / 6 ani si sa gandesc la fel. Sa fie foarte usor sa zambesc sau sa fiu fericita (ce cuvant mare !). Suntem atat de simpli, de ... "copii" cand suntem mici. Avem senzatia ca un an inseamna ataat de mult, si ca ai timp sa faci o groaza de chestii. Si ca "a fi mare" e ataat de departe. Avem o multime de planuri, de vise, suntem atat de convinsi ca le vom indeplini pe toate.
Nu vreau sa simt ca timpul trece pe langa mine, si sa ma trezesc la 30 de ani (in cel mai fericit caz) realizand ca nu am facut nimic. O sa-mi traiesc viata si fiecare minut din ea la maxim. (e o expresie atat de des si de prost folosita ca pare un cliseu.) Cred ca intr-un fel sau altul, inca mai am ceva din mintea mea de copil. (macar putiin)
Si tot ma uit la pozele mele ... de-acum 15, 10, 5 (...) ani. De ce pana mea trece atat de repede timpul ?
No comments:
Post a Comment